Puterea unei comunități - 2 ani de SmartLessons

Aniversare SmartLessons Timisoara

 

Deși SmartLessons a pornit de la o singură dorință, de a împărtăși cunoștințele dobândite de limbă engleză cu cei care erau interesați, de-a lungul timpului s-a transformat într-o comunitate. O comunitate de oameni frumoși, oameni care cu timpul își aduc și copiii la cursurile noastre, oameni pe care îi revedem cu drag la cursurile organizate altfel și la evenimentele organizate de noi. De fapt, în spatele acestor 2 ani sunt 15 ani de experiență, de practică, studiu și învățare continuă.

Distracție SmartLessons

Ne bucurăm și suntem mândri că am reușit să ajutăm copii să-și îndeplinească visul de a câștiga o bursă în străinătate, am ajutat adulți să îmbrățișeze profesia dorită, fie polițist, fie economist, sau oricare altele, am ajutat specialiști să avanseze în domeniul în care activează, ș.m.d. Odată ajunși la noi, ca studenți, deveneau parte din povestea noastră iar noi din povestea lor. Împărtășeam și continuăm să împărtășim nu doar reguli de engleză, ci și experiențe și lecții de viață. 

Întotdeauna, misiunea noastră a fost și va rămâne, să ne pliem după nevoile celor care ne trec pragul. Iar noi nu suntem roboți, avem nevoie de încurajare, de sprijin și înțelegere. Acestea sunt valorile care le împărtățim îm primul rând. Suntem conștienți că fiecare are ritmul său de a asimila informații, are timpul său care îl poate dedica, de aceea organizăm întâlnirile individual sau cu maxim 3 persoane. Suntem într-o continuă evoluție, reușind de la începutul acestui an să ne mutăm într-o locație mai spațioasă, să ne mărim echipa pentru a face față solicitărilor, pentru a păstra calitatea informației, a metodelor de predare și a realiza promisiunile noastre. 

Ținem cât de mult reușim pasul cu tehnologia și tendințele, cursurile fiind actualizate și adaptate. Predăm cursuri la distanță, prin aplicații ca Skype, iar în biroul nostru se găsesc laptopuri pentru exerciții audio și video. 

Avem încă multe să vă povestim, multe adunate ani de-a rândul, dar vă lăsăm curioși și vă așteptăm în comunitatea noastră sau să luați legătura cu noi.

 

P.S. Mulțumim celor care ne sunt mereu alături.

 

 

 

Cristina Stanescu
Cu o experienta de peste 10 ani in predare, am avut o varietate de studenti de varsta si meserii diferite, deci am fost nevoita sa gasesc o formula de a preda care sa aiba cativa numitori comuni insa sa se poata mula pe nevoile fiecaruia, prin urmare mi-am realizat propriile compilatii de lectii, o colectie bogata de exercitii de gramatica, audio etc. Am putut compara sistemul de invatamant din Romania cu cel din Italia de exemplu, am frecventat,ca si studenta cursuri predate de profesori straini si am facut lectiile cat mai practice posibile.